Era tenor, canta la cor... si-apoi scria pe blogusor

Credinta inseamna inaltarea lipsei judecatii la rangul de virtute. Nu e ceva cu care merita sa te lauzi. Si cei care predica credinta, o permit si o ridica in slavi, inrobesc intelectul, transformand omenirea in sclava fanteziei si absurditatii ce au provocat si justificat nebunia si distrugerea. Religia este periculoasa deoarece le permite unor oameni care nu detin toate raspunsurile sa creada ca le au. Majoritatea crede ca e minunat cand cineva spune: ”Doamne, voi face tot ceea ce-mi zici sa fac!” Dar, din moment ce nu exista zei care sa ne vorbeasca, golul este umplut de oameni cu slabiciuni, limitari si planuri proprii.

Singura atitudine potrivita pe care trebuie sa o aiba omul referitor la marile intrebari nu este certitudinea aroganta, simbolul religiei, ci indoiala. Indoiala este umila si asa trebuie sa fie oricine, luand in considerare faptul ca omul, de-a lungul istoriei sale, s-a inselat constant.

Oamenii rationali, nereligiosii, trebuie sa renunte la timiditate, sa iasa la lumina si sa se afirme. Si cei ce se considera doar moderat credinciosi, trebuie sa se uite in oglinda si sa realizeze ca alinarea si linistea pe care le-o ofera religia este platita mult prea scump.

Bill Maher

Conceput mai degraba ca manifest anti-religios decat ca documentar in adevaratul sens al cuvantului, Religulous incearca sa scoata la iveala aspectele negative ale religiei, asa cum a fost si este ea practicata. Si autorii au avut de unde alege, deoarece acestea sunt din belsug.

Spre deosebire de Richard Dawkins (amanat pentru o postare ulterioara) care ataca frontal problema existentei lui Dumnezeu, ridicand nivelul discutiei foarte sus, Bill Maher incearca o abordare ”la firul ierbii”, catre aspecte mai usor de verificat: credintele si practicile religioase. (Referitor la existenta lui Dumnezeu, Bill Maher declara anterior: ”Nu sunt ateu. Cred ca exista un fel de forta… Daca vreti, putem sa-i spunem Dumnezeu.”)

De-a lungul filmului, el insista pe cateva idei:

• povestirile supranaturale din Biblie, cu sarpele care vorbeste, Iona inghitit de un peste, nasterea din fecioara  precum si unele dintre doctrinele bisericilor (transsubstantierea, doctrinele mormonilor etc.) sunt ridicole si nu pot fi crezute de un om rational. In plus, Biblia in general nu este credibila; Evangheliile par a implini profetiile pentru ca au fost scrise in acest fel, pentru a fi in concordanta cu profetile; nu exista dovezi istorice care sa sustina existenta lui Isus. (La acest punct, Francis Collins este pus clar in dificultate, fiind atras intr-o controversa asupra unui subiect pe care este evident ca nu il stapaneste, cel al manuscriselor biblice.)
• religia sta la baza intolerantei, urii si deci a razboaielor din cele mai vechi timpuri pana astazi. Cruciadele, razboaiele ”sfinte” ale islamului, dar si razboiul din Irak pornit de George Bush sunt numai cateva exemple. ”God wants everybody to be free. And that’s a part of my foreign policy” (George Bush) e o declaratie relevanta pentru modul in care poti comite atrocitati in numele Domnului.
• religia este mijlocul prin care cativa tipi mai isteti se imbogatesc pe spatele multimii naive. Vaticanul este un exemplu (Bill are o controversa mai veche cu ei). Este antologic momentul in care un ”evanghelist” bine imbracat incearca sa citeze gresit o declaratie a lui Isus, pentru a arata ca Biblia ii sustine pe cei bogati.

La sfarsit, Bill Maher concluzioneaza ca intrucat omul are acum posibilitatea de a distruge planeta (si vreun fanatic religios, crestin, musulman sau de alta religie,  ar putea-o face, considerand ca astfel implineste o profetie), religia trebuie sa dispara, pentru ca rasa umana sa poata supravietui.

Pentru cei care se intalnesc prima data cu Bill Maher, trebuie spus ca acesta nu este o persoana a carui discurs poate fi digerat foarte usor. Stilul lui direct, taios, condimentat din plin cu remarce ironice, poate cadea greu la stomac oricui. Dar, dincolo de ironii si intepaturi, problemele ridicate nu sunt tocmai comice; pentru un spectator sincer, acestea ar trebui sa dea dureri de stomac chiar mai mari decat stilul incomod al lui Bill Maher.

Este evident ca fiecare vede lamurit punctele ridicole din religia celuilalt, atunci cand o analizeaza in mod riguros. La fel de evident este faptul ca aproape niciodata analiza riguroasa nu se aplica si la religia proprie. Rezultatul? O mare masa de oameni, numai buni de inselat si manipulat. Sumbra perspectiva, fara sperante prea mari ca lucrurile vor evolua in bine.

…

Pe scurt, un film de vazut si de stat pe ganduri dupa. A nu se considera dovada de credinta ocolirea lui.

De cand ma stiu, am avut convingerea ca exista lucruri care nu trebuie discutate, ca la unele intrebari nu trebuie dat glas, iar vreo cateva idei trebuie acceptate asa cum sunt, fara a fi puse la indoiala. Sunt sigur ca intelegeti la ce ma refer. Familia, societatea si in special biserica lucreaza din greu la inocularea acestei convingeri. Ati fost mustrati vreodata pentru ca ati deschis un subiect care nu trebuia deschis? Vi-a fost indus sentimentul de vinovatie cu vreo ocazie cand ati pus o intrebare ”care nu trebuie pusa”? Sunt sigur ca da.

In ultimul timp insa, aceasta convingere a slabit. Poate ca sunt lucruri care nu pot fi explicate. Din pacate, cu bune intentii sau din rea vointa, din comoditate, prea multe sunt trecute in categoria axiomelor, cu pretentia de a fi acceptate ca valabile prin simpla afirmare a lor, fara a avea nevoie de demonstratie. Uneori, chiar daca demonstratia nu poate fi facuta, discutarea unei dileme este necesara si de folos.

Mentionam mai sus biserica, si nu intamplator. Probabil ca religia este domeniul in care sunt cele mai multe tabu-uri, intrebari interzise si afirmatii nediscutabile. Dar, la urma urmei, de ce nu s-ar putea discuta chiar chestiunea religiei? Ar fi o incumetare prea mare? Pentru multi, da. Unii insa sunt mai indrazneti.

V-ati intrebat vreodata daca exista Dumnezeu? V-ati intrebat daca nu cumva toata treaba asta cu religia este, asa cum spune Eminescu, ”o vorba de dansii inventata”, impreuna cu toate conceptele care tin de ea? Ma refer daca ati facut-o la modul serios, incercand sa luati in considerare argumente si contraargumente.

Am ezitat inainte de a scrie despre asta, convins ca pentru unii e un subiect mai greu de digerat. Ar putea fi etichetat drept lipsa de credinta, apostazie, ”mers prea departe”… Pentru cei care vor rezista ispitei etichetarii si ma vor urmari mai departe, voi incerca sa prezint in postarile urmatoare, pozitia catorva personalitati din tabara opozantilor religiei, incepand cu Richard Dawkins si cartea lui, God Delusion (Himera credintei in Dumnezeu).

“On January 24th, Apple Computer will introduce Macintosh. And you’ll see why 1984 won’t be like 1984.”

Asa suna renumita reclama la primul Macintosh, despre care vorbeam in postarile trecute. Un apropo subtil cu privire la lupta de eliberare a pietei computerelor de sub dominatia IMB? Unii zic ca da.

Trecand la literatura, e foarte probabil ca, daca istoria n-ar fi lucrat din plin la implinirea „predictiilor” ei, „O mie noua sute optzeci si patru” a lui George Orwell ar fi ramas un simplu SF, si inca dintre cele mediocre. Cartea nu m-a impresionat ca valoare literara (nici nu sunt in masura sa dau sentinte cu privire la asta, sunt un cititor oarecare), de pe la jumatate chiar plictisindu-ma. Cred ca am sperat ca toata istoria se va termina in stil hollywoodian, cu happy-end. “Daca exista vreo speranta, ea sta in proli” spunea Winston, facand cititorul sa spere, iar apoi aceasta speranta este tocata marunt, pana cand, la sfarsit, nu mai ramane nimic din ea. Parafrazandu-l pe Dante, “nu exista nicio speranta”.

O carte care initial m-a facut sa ma bucur, crezand ca am deschis ochii, intristandu-ma apoi, pe masura ce mi-am dat seama ca ochii deschisi nu ajuta la nimic.

Dupa cum scriam aici, lansarea lui Macintosh 128K a fost unul dintre cele mai importante evenimente ale anului 1984 in domeniul computerelor (depasit poate ca importanta doar de lansarea dischetei de 3,5 inch :) ). La 24 de ani distanta, Apple a reusit sa mai dea o lovitura, dotand cu renumitele lor calculatoare un grup select de tineri, din care cu modestie pot spune ca fac parte si eu. Astfel, acolo unde odata era un monitor decalibrat de 17”, astazi sta un iMac de 20”, iar acolo unde erau “cutia” si cablurile astazi e… hm… astazi nu mai e nimic! Pe langa asta,  pharisee (care e tatic si nu mai are vreme sa scrie :P) are un iMac mai mititel, dreammoods in schimb are unul de 24”; Ionut are tot un iMac (nu stiu de care), iar Adi ne-a luat fata la toti cu un MacBook Air.

Dupa un an de folosinta, impresiile (Continuare)

E ciudat, de-a dreptul sadic, as zice, cum viata (soarta, Dumnezeu?) te aduce in situatia sa lingi pupi acolo unde odata ai scuipat. In felul acesta, ai sansa de a reevalua ceea ce mai demult ai considerat (pe nedrept, de cele mai multe ori) vrednic de dispret. Daca nici asa nu-ti vine mintea la cap…

In urma cu 24 de ani, pe 24 ianuarie 1984, compania Apple a lansat Macintosh 128k, primul Apple personal computer. Un Steve Jobs aproape de nerecunoscut si o sala in delir au fost martori la un eveniment care a revolutionat lumea computerelor.

Si aceasta nu este tot. La 24 de ani distanta, Apple a mai dat o lovitura.

(Va urma ;))

Cateva lucruri care mi s-au parut interesante:

- www.diacritice.com; foarte util celor care au un text fara diacritice si doresc sa-l transforme. S-a lansat de vreo luna, poate fi perfectat, dar este un pas urias in fata.

- ChuckNorriFacts; probabil ca multi dintre voi stiti glumele cu Chuck Norris; ei bine, eu nu le stiam; asa cu pofta nu am ras de mult timp.

- pagina lui Virgil Popescu pe Youtube; intr-o vreme (cam atunci cand scriam asta ;)), Virgil Popescu era compozitorul meu preferat din muzica usoara romaneasca. Desi este cunoscut mai ales pentru colaborarea cu Oana Sarbu, (cu care a si fost casatorit o perioada), mie mi-a ramas in minte prin cateva piese interpretate de el insusi. Doua dintre ele le gasiti mai jos (cred ca sunt scrise imediat dupa despartirea de Oana Sarbu).