De ce “Apolodor”?
Posted on Wednesday, June 27, 2007 at 13:01Da, recunosc, sunt fascinat de personajul acesta. Poate ca, in zilele noastre, n-o fi “trendy” sa-ţi alegi un pinguin ca personaj literar favorit, sunt convins ca Harry Potter e mult mai la moda, da mie asta mi-a placut. Si oricum, harrypotter.wordpress.com era deja luat.
Mi s-a parut fabulos felul in care acest personaj ajunge unde si-a propus, trecand ca un Terminator atipic prin atatea aventuri, dar nebatand aproape pe nimeni, ba chiar din contra. Nu sunt in stare de asa ceva. Nu am ambitia lui de a merge “spre sud” indiferent de situatie. Unde m-am identificat cu el, in schimb, a fost la acel “Mi-e dor!” care nu il lasa sa stea prea mult in loc si sa savureze momentul, si care ascunde o nemultumire perpetua, as zice, nemultumire pe care o cunosc foarte bine. Le am pe amandoua, si dorul si nemultumirea.
Sper ca la un moment dat sa ajung totusi la Pol si sa raman acolo. Si sper, de asemenea, ca voi ajunge la Polul bun.
June 27th, 2007 at 13:21
ff tare, mi-a placut mult…ma caracterizeaza aceleasi stari….mai mult dorul…iar la mine nemultzumirea a devenit constructiva…
June 27th, 2007 at 20:01
apolodor e cam linux mascat, tre sa recunoastem. Oricum, clar imi place si mie “mi-e dor”-ul lui, insa mie ce imi place cel mai mult e finalul, cand isi da seama ca ce-si dorea de fapt nu e totul, si ca destinatia finala de fapt nu e destinatia finala.
ce nu stiu eu e cum de a ajuns tema lui apolodor in filmul madagascar. Acolo e o faza super tare, in care ajung pinguinii pina la urma la polul sud si dupa ce se uita in stanga si in dreapta, dupa o scurta pauza zice unul “This sucks.” (nu bat aici nici un apropo, blogul tau e super :)) sper sa postezi mai mult, daca te tii de treabama abonez la rss.)
Keep it up.
June 27th, 2007 at 20:21
Exact despre nemultumirea asta vorbeam, si ea apare nu numai la final, ci peste tot (in special in prima carte). Ajunge intr-un loc, se plictiseste si pleaca altundeva, chiar daca ii era bine. Si chestia asta culmineaza intr-adevar cu faza de la final, cand il apuca dorul de plecare chiar daca ajunsese unde si-a dorit (aparent). Cred ca ii placea drumul, mai mult decat atingerea tintei. Sau poate ca era incapabil sa se bucure prea mult de o reusita.