Era tenor, canta la cor... si-apoi scria pe blogusor

Se apropie de incheiere Campionatul National de Taiat Brazi, editia 2007-2008. Desfasurat aproape concomitent cu Festivalul Devastarii Supermarketurilor, campionatul a atins apogeul in apropierea Sarbatorii Nasterii Domnului (care, lucru ciudat, a cazut si de data aceasta fix de Craciun). Ca de fiecare data, atent la detalii si extrem de sensibil cand vine vorba de chestiuni de-astea sfinte, romanul n-a fost deschis la niciun compromis: daca-i brad, atunci sa fie brad de-ala natural, nu artificial. Pentru numele Sfantului Con, cum adica brad artificial? Ce, suntem pagani? Cum ne-am mai putea uita noi in ochii copiilor daca le-am pune, in loc de brad-brad, o chestie Made in China? (Bine, oricum beteala, instalatia, globurile si saloanele sunt made in China, da astea nu se pun la socoteala.) Apoi, se stie, codru-i frate cu romanul, iar fratele se tine in casa (macar de sarbatori), nu afara.

Desigur, odata cu incheierea competitiei, brazii vor fi lasati sa se reintegreze in natura. Ar mai fi fost si alte solutii, niste tepe de exemplu, dar acestea nu prea mai au trecere. Dar ganditi-va: in fiecare tomberon – cate 4-5 brazi. Iar la fiecare groapa de gunoi – cateva zeci de mii. Ce imagine emotionanta! Aproape ca-ti vine sa plangi de fericire!

Pentru toti cei carora li s-a parut haios bancul cu copiii somalezi la care nu vine Mos Craciun pentru ca nu mananca (l-am primit de vreo 10 ori incepand de aseara – nou si trist record), am cateva poze luate in graba de pe net.

P.S: Gasiti aici istoria din spatele ultimei fotografii.

“Eu cand am ceva de zis, spun in fata, nu vorbesc pe la spate, ca altii.”

“Nu am mai putut rabda, a trebuit sa-i spun adevarul. Am gresit?”

“Chiar daca de multe ori am de pierdut din asta, nu pot sa nu fiu sincer si sa spun ce am de spus.”

Sunt sigur ca ati auzit de multe ori cuvintele astea. Uneori le-ati spus si voi (si daca tot e vorba sa fim sinceri, le-am zis si eu macar de cateva ori :P )

Le-am reauzit  recent si, chiar daca nu erau spuse la adresa mea, am simti inca o data cata falsitate se ascunde in ele. De fiecare data, acelasi tipar: nu ne place ceva, avem alta parere si suntem grabnici in a-i comunica celuilalt nemultumirea noastra, de cele mai multe ori amestecata cu insulte mascate mai mult sau mai putin, totul sub pretextul ca-i livram celuilalt ADEVARUL (varianta personala, neprelucrata si necenzurata), pretext care – mi se pare mie -  se apropie de perfectiunea ipocriziei. Brusc ne apuca o dragoste fara margini fata de adevar, ocazie cu care suntem gata sa facem sacrificii mari – relatii, prietenii, sa daramam suflete -, adoptam o pozitie de justitiar, tragand totodata cu coada ochiului daca observa cineva verticalitatea noastra sau va trebui sa mergem tot pe varianta “nimeni nu ma intelege”.

Da, i-ai spus adevarul. Poate ca aveai dreptate. Poate ca merita o lectie. Te intreb insa doar atat: Inainte de a-i spune “Adevarul este ca esti un increzut!”, i-ai spus vreodata si celalale adevaruri: “Adevarul este ca ai facut o treaba buna!”, “Adevarul este ca in domeniul asta te pricepi destul de bine”, “Vreau sa fiu sincer cu tine si sa-ti spun cat de mult apreciez la tine calitatea asta”, sau, si mai concret, “Adevarul este ca de multe ori ma port ca un dobitoc”?. Daca nu i le-ai spus, inseamna ca i-ai spus adevarul doar pe jumatate. De fapt, ca sa fiu sincer cu tine pana la capat, adevarul e ca i-ai spus o minciuna.

Intr-o vreme lucrurile erau mai simple. Aveai un produs; daca isi facea treaba si era bun si la pret, cu un strop de noroc afacerea mergea inainte. Marketingul astepta cuminte sa fie inventat, iar producatorii de ambalaje colorate si copyrighterii mureau de foame. Desigur, nici banii nu erau asa de multi ca acuma, si nici oamenii nu stiau ca au atatea nevoi.

Nu o sa spun din nou “mi-e dor”. Nu mi-e dor. Nici de pestele oceanic, nici de sucul Brifcor, nici de cele doua ore de program TV, asa fara reclame cum erau. E o placere sa te plimbi prin magazine si sa gasesti 30 de sortimente de scobitori, ambalate frumos si cu etichete mari de reduceri deasupra. Ceea ce ma deranjeaza pe mine este altceva, si voi incerca sa dau un exemplu concret.
(Continuare)

…cand nimic nu ai a spune,

Însirand cuvinte goale

Ce din coada au sa sune.”

…zicea Mihai Eminescu, da’ ma indoiesc ca isi inchipuia cam cat de mult se va stradui lumea sa-i dea dreptate. Caci cum altfel decat “cuvinte goale” am putea numi productiile semi-dadaiste ilegal numite “versuri”, ambalate intr-o muzica second-hand* si livrata la pachet cu doua, trei sau patru domnite si tot atatea perechi de sani, cat mai la vedere (ca sa uitam de durere, na! uite ca nu ma las nici eu :P )?
(continuare)

Ca si cum nu era de ajuns cate fete sunt pe centura si prin baruri, mai nou ne-am scos la produs si copiii. De la fetele duse de mici la gimnastica sa sufere bataie si infometare cu gandul ca aia mica va salva familia din saracie, pana la Cleopatra Stratan, trimisa pe scena la 3 ani sa castige pumnul de bani pe care tatal ei nu l-ar castiga in veci prin metode normale, zici ca s-a pornit o cursa a inarmarii (faza pe familie, vecini si cunostinte) in care armele sunt propriii copii iar munitia este numarul de miss-uri castigate. Un soi de circ global in care animalele, oricum pe cale de disparitie, au fost inlocuite cu copii, ca de-aia sunt destui.

Nu-i asa ca sunt draguti acolo pe scena, dand din solduri la o varsta asa de frageda? Nu-i asa ca e bun mititelu de el, care de la 4 ani face meditatii la engleza germana si ebraica, stie sa citeasca (inclusiv in Braille, ii va folosi nu peste mult timp cand isi va pierde vederea prematur), (continuare)