Era tenor, canta la cor... si-apoi scria pe blogusor

“On January 24th, Apple Computer will introduce Macintosh. And you’ll see why 1984 won’t be like 1984.”

Asa suna renumita reclama la primul Macintosh, despre care vorbeam in postarile trecute. Un apropo subtil cu privire la lupta de eliberare a pietei computerelor de sub dominatia IMB? Unii zic ca da.

Trecand la literatura, e foarte probabil ca, daca istoria n-ar fi lucrat din plin la implinirea „predictiilor” ei, „O mie noua sute optzeci si patru” a lui George Orwell ar fi ramas un simplu SF, si inca dintre cele mediocre. Cartea nu m-a impresionat ca valoare literara (nici nu sunt in masura sa dau sentinte cu privire la asta, sunt un cititor oarecare), de pe la jumatate chiar plictisindu-ma. Cred ca am sperat ca toata istoria se va termina in stil hollywoodian, cu happy-end. “Daca exista vreo speranta, ea sta in proli” spunea Winston, facand cititorul sa spere, iar apoi aceasta speranta este tocata marunt, pana cand, la sfarsit, nu mai ramane nimic din ea. Parafrazandu-l pe Dante, “nu exista nicio speranta”.

O carte care initial m-a facut sa ma bucur, crezand ca am deschis ochii, intristandu-ma apoi, pe masura ce mi-am dat seama ca ochii deschisi nu ajuta la nimic.

Dupa cum scriam aici, lansarea lui Macintosh 128K a fost unul dintre cele mai importante evenimente ale anului 1984 in domeniul computerelor (depasit poate ca importanta doar de lansarea dischetei de 3,5 inch :) ). La 24 de ani distanta, Apple a reusit sa mai dea o lovitura, dotand cu renumitele lor calculatoare un grup select de tineri, din care cu modestie pot spune ca fac parte si eu. Astfel, acolo unde odata era un monitor decalibrat de 17”, astazi sta un iMac de 20”, iar acolo unde erau “cutia” si cablurile astazi e… hm… astazi nu mai e nimic! Pe langa asta,  pharisee (care e tatic si nu mai are vreme sa scrie :P) are un iMac mai mititel, dreammoods in schimb are unul de 24”; Ionut are tot un iMac (nu stiu de care), iar Adi ne-a luat fata la toti cu un MacBook Air.

Dupa un an de folosinta, impresiile (Continuare)

Cateva lucruri care mi s-au parut interesante:

- www.diacritice.com; foarte util celor care au un text fara diacritice si doresc sa-l transforme. S-a lansat de vreo luna, poate fi perfectat, dar este un pas urias in fata.

- ChuckNorriFacts; probabil ca multi dintre voi stiti glumele cu Chuck Norris; ei bine, eu nu le stiam; asa cu pofta nu am ras de mult timp.

- pagina lui Virgil Popescu pe Youtube; intr-o vreme (cam atunci cand scriam asta ;)), Virgil Popescu era compozitorul meu preferat din muzica usoara romaneasca. Desi este cunoscut mai ales pentru colaborarea cu Oana Sarbu, (cu care a si fost casatorit o perioada), mie mi-a ramas in minte prin cateva piese interpretate de el insusi. Doua dintre ele le gasiti mai jos (cred ca sunt scrise imediat dupa despartirea de Oana Sarbu).

“Daca viaţa ti se pare scurta, casatoreste-te.”

La recomandarea tovaraseasca a lui kretzu (sa traiesti! hai repede cu blogul ;) ), a ajuns pe lista-mi de lectura, chiar pe primele locuri, Ghidul misoginului (Editura Nemira, iubire mai veche, dar tradata de ceva vreme).

Cartea este o colectie de vorbe* mai mult sau mai putin ironice la adresa femeilor, rostite atat de barbati (colegi de “prizonierat” voluntar si dulce in acelasi timp), dar si de ele insele; un fel de arhiva de bancuri la adresa “tiranului suprem”, care a avut bunatatea sa nu interzica inca bancurile, ironia si comentariile “inteligente”, stiind astfel ca “detentia” pare mai usoara.

Inca de la primele pagini, ai o senzatie de razbunare: “Om fi noi ’sub papuc’, dar uite ce bine le-am zis-o. Asa de subtili am fost ca nici nu ne-au inteles.” Ce-i drept, e posibil sa fie adevarata treaba asta, dar la sfarsit iti dai seama ca, subtil sau nu, tot “sub papuc” ai ramas.

Totusi, analizand putin chestiunea, am ramas cu senzatia de “Radem, glumim, dar nu parasim incinta”, cu o singura observatie: in toata afacerea asta nu exista niciun paznic. Pentru ca, sa fim seriosi: isi doreste cineva cu adevarat sa paraseasca incinta? ;)

* A se citi cate una pe zi, sa ajunga toata viata.

A alege o carte in perioada sarbatorilor poate fi o grea dilema. Ce sa citesti astfel incat sa nu fie nici prea greu de digerat (oricum e o perioada naspa din punctul asta de vedere!), dar si sa ramai totusi cu ceva, sa nu ai senzatia ca ai citit degeaba? Cum calatoriile cu trenul imi ofereau ocazia unor studii de caz “pe viu”, am ales, in cele din urma, cartea lui Radu Paraschivescu, “Ghidul nesimtitului”, (Editura Humanitas).

Pornind de la dorinta de a “furniza reglajele necesare celor ispititi de performanta in domeniul nesimtirii”, cartea reuseste sa amuze si sa starneasca zambetul cititorului. De la simplul “mancator de mici” de la bloc pana la politicianul prezent la un talk-show, sunt analizate la limita caricaturizarii modele de comportament care-ti aduc aminte de personajele lui Caragiale. In egala masura insa, cand iti dai seama ca la multe dintre capitole iti vine sa exclami “Vai, asta mi s-a intamplat si mie!” sau, si mai rau “Oups, exact asa am facut eu deunazi!”, zambetul se transforma in incruntare, iar veselia lasa loc descurajarii (pentru ca se stie, cu exceptia nesimtitului din propria persoana, cu ceilalti nesimtiti n-ai nicio sansa sa castigi lupta).

Totusi, nu e cazul sa zabovim prea mult in aceasta atitudine filozofico-depresiva. Nu se stie de unde apare “dusmanul”, trebuie sa fim pregatiti pentru a-i face fata!

Ca sa nu creada lumea ca ne lasam cu poeziile la dreammoods si ca sa vedeti si dumneavoastra, dragi cititori, ce-l framanta pe liceanul Apolodor in preajma Revelionului 95/96, am decis sa declasificam niste documente strict secrete, pe care le publicam in exclusivitate exclusiva si in premiera… hm… in premiera (n-am gasit niciun atribut pe masura, sunt deschis la sugestii).

Se sparge cerul ca un bibelou
Si curge tot la mine in urechi…
Si ce folos ca vine Anul Nou
Daca-mi aduce numai lucruri vechi.
(Continuare)

Si ceva putin mai optimist ;)